Paradoxul Adevărului

3/28/2013

   «A spune adevărul fără teamă echivalează cu imprudența de a crede că vei atinge capătul de sus al Cerului aruncându-te în abis, în paradoxul nebun al unei lumi care de fapt insistă să fie așezată invers!»

   Anatolie Druma

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.

Autorii
acestei pagini sunt
vizitatorii interregnum

PENTRU A PUBLICA ÎN
PAGINA
READER'S SUGGESTIONS
______________________
-completați mesajul dvs. în formularul
Cutia cu Scrisori !
-introduceți un text de aproximativ 2000 caractere pentru apariția acestuia în pagina
Reader's Suggestions !
-o altă modalitate este aceea de a semnala un articol, o știre sau un material de informare pe care îl propuneți spre publicare în site-ul nostru.

***
Textele care nu au valoare literară, morală, culturală sau de informare nu se pot califica pentru a fi puse în pagină.
Interregnum își rezervă dreptul de a face selecția cuvenită, conform criterii-lor enunțate mai sus, pentru a publica selecțiuni sau texte integrale aparținând vizita-torilor acestor pagini.
Interregnum nu publică datele de contact ale colabo-ratorilor săi și nici nu livrează persoanelor terțe adresele e-mail ale autorilor.

Vă mulțumim !

***

Categories

Cu dor, Dumnezeu pune în suflarea de cântec a psalmistului această înfrigurare a căutării: Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumneze-ului lui Iacob (Ps. 131, 4-5).
Acest legământ încununat de bucuria îngerului bine-vestitor, avea să pună în treapta cea mai de sus a descoperirilor voii celei sfinte a lui Dumnezeu bunăvoința altei sălășluiri – sălășluirea Cuvântului în sângiuirile cele curate ale unei fecioare.
Pântecele Fecioarei, numit și chivot al sfințirii pentru odihna Domnului (Ps. 131, 8), este precum odinioară Sionul pe care Domnul și L-a ales sălaș (Ps. 131, 13); este toiagul împărătesc cel înflorit, masa pâinii, sfeșnicul de aur care ține în sine lumina cea pururi fiitoare.
Acest sălaș al întru-pării Cuvântului arată un nou chip al Taborului luminii dumnezeiești. Așezați în rațiunile lui, Moise și Ilie vor înțelege mai adevărat arătarea bunăvoinței lui Dumne-zeu care îi înfășa în lumină, având mărturia pogorâtă de Sus: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit!" (Matei 17,5).
Rugăciunile noastre în-dreptate cu evlavie și dragoste către Maica Fiului lui Dumnezeu poartă cu ele conștiința cinstirii acestei mari minuni a descoperii lui Dumnezeu la noi. Maica Domnului este rugul aprins care arde de dragoste pentru Fiu și nu se mistuie, este scara pe care a văzut-o în vis Iacov și pe care s-a coborât la noi Domnul, este vasul sfânt cu mana cea dumnezeiască din care ne hrănim noi, credincioșii, spre viață veșnică, este însă, mai presus de toate, Taborul cel sfânt al dragostei și al luminii celei fără de apus.

Web analytics