Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34
În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.
Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, şi de frică au strigat. Dar el le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.
După întristarea provocată de omorârea mişelească a lui Ioan Botezătorul, Evanghelistul Matei ne spune că „Iisus a plecat singur, cu corabia, în loc pustiu“ (Mt. 14, 13) ca să se roage, dar a fost aflat de mulţimile de oameni din cetăţi („cinci mii de bărbaţi cu femeile şi copiii lor“) cărora le-a vindecat bolnavii şi pe care i-a hrănit către seară din cina iubirii care sporeşte merindele şi face din puţin mult. Ucenicii, îndemnaţi mai întâi să hrănească ei mulţimea de oameni, după petrecerea lor minunată cu Domnul, au fost siliţi de Acesta să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor (Mt. 14, 22). Aşadar, ucenicii călătoresc cu corabia cu care Domnul a venit în pustia unde S-a rugat şi apoi a hrănit şi a vindecat sărmanii.
sursa:
În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.
Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, şi de frică au strigat. Dar el le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.
După întristarea provocată de omorârea mişelească a lui Ioan Botezătorul, Evanghelistul Matei ne spune că „Iisus a plecat singur, cu corabia, în loc pustiu“ (Mt. 14, 13) ca să se roage, dar a fost aflat de mulţimile de oameni din cetăţi („cinci mii de bărbaţi cu femeile şi copiii lor“) cărora le-a vindecat bolnavii şi pe care i-a hrănit către seară din cina iubirii care sporeşte merindele şi face din puţin mult. Ucenicii, îndemnaţi mai întâi să hrănească ei mulţimea de oameni, după petrecerea lor minunată cu Domnul, au fost siliţi de Acesta să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor (Mt. 14, 22). Aşadar, ucenicii călătoresc cu corabia cu care Domnul a venit în pustia unde S-a rugat şi apoi a hrănit şi a vindecat sărmanii.
sursa:
RSS Feed
